Toamna in gradina isi acorda vioara.
Plang strunele jalnic, lung si prelung
Si-n goala odaie acorduri ajung…
Si plang in odaie, si eu din vioara…
Plang strunele toate lung si prelung.
Fereastra e deschisa… vioarele plang…
O, ninge… si toate se sting…
Palida, toamna nervoasa, cantand a murit…
Imi cade vioara si cad ostenit,
Iar toamna, poeta, cantand a murit.
Toamna murind
George Bacovia
N-am mai scris de mult, am neglijat asta si imi pare rau. Stau intins pe pat cu laptopul in brate si astept sa cad in starea aia de depresie si sa scriu un post trist…nu, azi nu. Atunci poate ceva comic…nu, nici asta.
Simt frigul de afara prin geamul deschis. Se aud masini care strica linistea rece a noptii cu esapamentele lor lipsite de muzica. Cand s-a facut Octombrie? Iar ne plimbam zgribuliti prin zgomotul orasului…mi-am amintit de o poezie a lui Toparceanu…
Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint în valuri
Si cânta-a dragoste cocosii.
Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior când scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe dupa zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile…
Întârziata fara vreme
Se plimba Toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Si cum abia pluteste-n mers
Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza, –
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara…
Octombrie
George Toparceanu
Astept primavara:
vreau sa fiu dus de un pluton suav
la primul zid si împuscat cu muguri
si cand voi muri sa-mi inflorească toate ranile,
sa vina toate albinele la ranile mele
si sa ma transporte pe aripi
catre taramul de polen unde merita sa ajung
cu flori cu tot, cu tristete cu tot,
cu primavara cu tot,
acum si-n veacul vecilor.
Pluton
Adrian Paunescu
Câteodată mă gândesc departe, pe lângă clădiri părăsite şi e spre seară; clădirile
încă mai sunt bune, dar o stăpânire necunoscută le face părăsite; sunt poate pentru cei
care iubesc.
Şi nimeni nu poate înţelege tăcerea lucrurilor…
Când mă întorc în oraş, noaptea, până târziu, lăutarii cântă jalnici prin crâşme şi
bieţii oamenii mănâncă şi beau pentru uitarea necazurilor; un pas şi realitatea nu vrea să
ştie de poezie.
Cât de străin mă simt când aprind lampa, în tăcerea odăii care nu spune decât că
este şi moarte.
Dacă aş putea scrie ceva în noaptea asta ar fi o filosofie, religioasă, cu cântec de
biserică, cu rugăciuni care au fost primite în cer, după atâta întrebare asupra celor fără de
început şi fără sfârşit…
Cateodata ma gandesc departe
George Bacovia
O balta grea, de smoala e cerul
Si furtuna imi spulbera gradina
Cu fragede zambile…
Sunt singura…
In suflet am numai amintirea
C-am tors din furca vremii
Un trist fuior de zile…
Simt cum se stinge visul
Sub feerii de raze,ce se topesc în neguri
Ramase din trecut…
Durerea mea-i asemeni
Cu moartea din petale,
Pe care vijelia
Se frange-ntr-un sarut…
O, cine se strecoara cu ispitiri desarte
In jurul meu sa creasca a plansului vorbire,
Pe umeri sa-mi anine
A deznadejdii manta
Şi-n mani
Sa-mi furiseze
Potirul cu suspine!
Furtuni de primavara
Agatha Vasiliu-Bacovia
Numai cat te gandesc,
si sangele danseaza in jurul inimii,
numai cat te aud,
si sangele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el imi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cat surazi,
si dezleg alchimiile,
numai cat te gandesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet : se desprimavareaza.
Tu
Mihu Dragomir
A revenit frumoasa primavara;
Copacii parca-s ninsi de-atata floare;
Dorinti copilaresti, renascatoare,
Fac inimile noastre sa tresara ….
Iubire e in razele de soare,
Si farmec in a codrului fanfara,
Si visuri dulci in linistea de sara:
In cer si pe pamant e sarbatoare.
Ascult, privesc, respir cu lacomie,
Caci toata frumusetea asta-mi pare
Ca niciodata n-are sa mai fie!
Si-s fericit c-am fost o clipa-n stare
Sa simt, in marea lumii simfonie,
A gandurilor mele intrupare.
Sonet – A revenit frumoasa primavara
Alexandru Vlahuta
Furtuna! Tu-mi intinzi o mana mica,
Ti-e teama si te ghemui langa mine
Sfioasa ca un pui de randunica,
Si ploaia, rapaind grabita, vine.
Ţi-e parul ud si fata toata uda,
Alergi cu mana calda-n mana mea.
Miroase campu-a grau si-a iarba cruda,
Si tremuri si esti alba ca o stea.
Furtuna
Zaharia Stancu
Se lasa noaptea, limpede si calda;
Rasare luna palida pe cer,
Punand pe valuri brate ce se scalda
Si-n toata firea aer de mister.
Pe-un soclu rupt, o vesela bacanta
Si-nvaluie, de doua mii de ani,
In haina umbrei, pururi eleganta,
Splendoarea umerilor diafani.
Miscand din flamuri, vechile trireme,
Adorm in pacea lungului amurg,
Infiripand un vis din alta vreme:
Izbanzile lui Hermes Demiurg.
La umbra lor, pescarul trage-o plasa
Si canta-ncet, cu glas adormitor,
Duioasa lui tragudie de-acasa,
Visand si el un vis in viitor.
Amurg
Duiliu Zamfirescu
Ti-am spus ca am scris pentru tine
Versuri
Si curiozitatea ta nu mai are astampar…
M-ai luat langa tine pe divanul,
– Pe care mai cad draperiile rosii de catifea –
Si ma pui sa ti le traduc in nemteasca mea,
Care totusi
Nu te mai face sa razi.
Asculti cu ochii,
Cu nasciorul,
Si cu urechile micute,
(Sta cuminte pana si matasa rochii).
Eu povestesc ce-mi trece prin cap
Si seriozitatea ta e fara margini.
Dar iata, cand gandesc sa scap,
Dintr-o umbra de suras din ochii mei
Ai prins de veste ca-ti spun dinadins,
Alte prapastii
Si te napustesti pe mine
Manioasa, cu pumni mititei.
Versurile
Camil Petrescu
Cafea cu sare...The Blog 