Betivi pe drum

Sa vorbim despre betivii de pe drum. Cine e el? Ce e el? Cum apar ei duminica pe drumul public. O sa spunem ca e un el, pentru ca mai mult de 90% dintre ei sunt barbati. Dar nu despre cine bea mai mult e vorba ci de cum se comporta.

Deci…E un anotimp ciudat, intre toamna si iarna. Afara e frig. Ce sa faci? Te duci la birt. Te intalnesti cu “baietii din cartier” pardon ulita si incepe distractia. Primul pahar…o tuica..merge..parca ne incalzim. Ia sa tragem niste scaune. Prin fumul de tigara ieftina si miros de alcool se trag la masa mai multi barbati…Vorbesc de-ale lor. Ce-a mai facut Basescu, ce-a facut primaru’ ca sigur iar fura si nu face nimic pentru comuna, “ai auzit ce-a facut politistu’…cica l-a prins cu mita…”, sau orice alta discutie importanta pentru microuniversul scufundat in mirosul de alcool ieftin.

Si trec minutele si se scurg sticlele de vin ieftin si prost sau de tarie cu miros ciudat. Si parca euforia devine tot mai mare. Subiectele se schimba. Au trecut 12 ore de cand maratonul de betivaneala a inceput. Primul cazut la datorie le spune celorlalti ca se retrage la depou. Se ridica sprijinindu-se de una din sticlele goale de pe masa care nu ii poate sustine greutatea si se inclina brusc. Eroul termopilean isi sprijina bratele puternice pe masa. Parca nu mai sunt atat de puternice de la alcool. N-or fi puternice dar sunt curajoase. Victorie! E in picioare…

Spartacus is ridica pantalonii prinzand sanatos de cureaua rupta si descheiat la haina groasa se intoarce spre usa. Parca cineva inclina tot birtul la fel ca o masa de pinball (betivul nostru e bila). Se ciocneste de ambele tocuri ale usii de la intrare apoi reuseste sa iasa afara. Nici nu mai simte frigul, e anesteziat complet. Cu haina descheiata isi baga victorios mainile in buzunar. DAAA!!!! e perfect…acum isi tine echilibrul perfect, numai de n-ar trebui sa isi scoata mainile din buzunar. Isi inclina capul inainte iar corpul il urmeaza aidoma unui Stigway numai ca fara roti.

Scoate mana din buzunar pentru a saluta o vecina (o stie de mult, na ce sa-i faci)…Mare greseala faza cu mana…s-a dezechilibrat era sa cada. Duce mana repede la buzunar si se prinde strans. Daa echilibrul s-a restabilit, acum vine partea comica. Sta in partea cealalta a drumului european. Dar nu se opreste pentru nimic. Ca un calaret la turnir se arunca inainte. Nici nu trece drept ce-i pasa lui? Nici nu se uita in laturi? Las’ ca il vad ceialti…
4 masii franeaza brusc in timp ce una il ocoleste cu greu claxonandu-l…e greu sa il vezi e imbracat cu albastru inchis, iar noaptea s-a lasat de mult.

Exista un Dumnezeu al betivilor iar in seara asta…l-a ajutat sa ajunga acasa. Exista, sa nu va indoiti de asta…

Cafea de noiembrie

Se intuneca repede iar pasarile nu mai zboara de cateva ore bune. Am coborat din masina in OMV-ul asta luminat puternic. Totul e in contradictie cu felul in care arata orasul. Din cauza luminii totul pare animat desi nu sunt inauntru decat patru angajati si doi clienti zgribuliti de racoarea de afara si din masinile lor…

Imi lasi pe spate capul si trag pe nari aerul rece de noiembrie. Ceata asta e atat de rece imi umple plamanii de gheata de toamna tarzie. Imi intind putin mainile…ah…n-am facut asta azi…simteam nevoia. Ridic pompa si alimentez. Privesc in jur in timp ce sucul vietii automobilului curge in rezervor. Am timp sa privesc lumina dinauntru, in timp ce ambele masini ale clientilor pleaca zgribulite parca si ele. Opresc pompa la 150 RON…cred ca imi ajunge pentru inca o saptamana si jumatate poate doua…”am sa merg mai incet”…am mai auzit asta, oricum ai face tot atat imi ajunge…

Intru in statia PECO…ce cald e aici. Platesc…pe langa chipul caseritei dragute care imi ia banii cu un zambet ciudat se vede cafetiera. Doua capsule Nespresso imi fac cu ochiul pe langa tipa draguta care imi ia banii de pe card. Azi ma doare stomacul si desi n-am baut nici o cafea buna am sa rezist tentatiei de a mai consuma cafea fie ea si Nesspresso. Tipa de la casa imi prelungeste agonia cu o intrebare “doriti o napolitana?”…Nu, vreau sa nu beau cafea ca ma doare deja stomacul, as fi vrut sa ii spun asta dar ma rezum la un simplu “Nu”.

Culoarea lor verde de minge de tenis imi e familiara…nu…am sa rezist stiu ca sunt bune. Am noroc. Tipa de la casa imi da cardul…sunt salvat nu trebuie sa ma mai lupt cu saliva, pot fugi. Imi iau bonul si ies grabit incercand sa fug de cafea si de durere de stomac.

Ma izbeste frigul…imi trag haina si ma grabesc la masina. Pornesc. Porneste muzica, luminile de la bord, farurile albe apoi ne miscam prin racoarea noptii…E timplu sa ma duc acasa…orasul imi va servi iar o portie din tristetea lui de noiembrie, pentru ca acum ii e frig si e in ceata…

Toamna murind

Toamna in gradina isi acorda vioara.
Plang strunele jalnic, lung si prelung
Si-n goala odaie acorduri ajung…
Si plang in odaie, si eu din vioara…
Plang strunele toate lung si prelung.

Fereastra e deschisa… vioarele plang…
O, ninge… si toate se sting…
Palida, toamna nervoasa, cantand a murit…
Imi cade vioara si cad ostenit,
Iar toamna, poeta, cantand a murit.

Toamna murind
George Bacovia

Orasul noaptea

Poate ca ar trebui sa aiba un alt nume postul asta…poate ca am mai scris despre oras, dar acum nu conteaza.
Imi iau cheile masinii si haina. Hmmm, am pantalonii de training pe mine si o bluza pe sub haina. Nu o sa ma vada nimeni pentru ca nu am sa cobor deci training e bine.

Intru in masina. Pornesc si simt frigul patrunzator. Nu l-am simtit pana acum. Probabil ca o fi doar in masina frig. Pornesc si incep sa plimb prin oras. E ceata dar nu ma grabesc. Pare trist orasul, cu luminitele lui alb-galbui de pe strada si pe la ferestre. Nu e nici un om pe strada. Doar cateva masini care se grabesc cu soferii zgribuliti inspre casa.

Opresc la un semafor. De ce mai merg semafoarele? In afara de 5 masini toate de aceasi parte a intersectie nu mai e nici un om pe strada si nici o alta masina. Dacia asta de langa mine are un casetofon smecher…desi zgribulit proprietarul e tare mandru de bijuteria sclipicioasa care ii lumineaza ranjetul.

Ma uit la ceasul de la masina mea 23:20 iar ochii imi cad pe valoarea pe care o arata termimetrul: 0 grade celius. Totusi, parca nu mai e asa de frig in masina…dar afara? afara ii inteleg pe oameni ca nu mai stau pe afara. Trec pe langa santierul continuu din orasul asta, pe langa cladiri de birouri si blocuri de locuinte.

Ah, uite, prima persoana la ora asta. O fata inalta cu adidasi albi cu pantaloni mulati multicolori si cu o haina groasa pe ea, a iesit sa isi ia tigari sau ciocolata. E slaba si inalta iar haina o face sa arate ciudat. Pare o sperietoare…
Nu merg cu viteza ca sa vad tot orasul infrigurat…

Sunt multe lumini la ferestrele blocurilor. Unii oameni dorm altii, se uita la televizor, altii fac dragoste, altii se cearta, altii stau si se gandesc la ziua de maine sau…de unde sa stiu eu la ce? Muzica din surdina din masina imi face somn…Gata, ma duc inapoi acasa…noapte buna oras incetosat, maine o sa te trezesti iar la ce faci in fiecare zi si o sa iasa iar toti oamenii sa se plimbe prin tine si santierul tau continuu…

Shaworma

Hmmm…Ce-i cu sunetul asta? E sunetul stomacului meu gol. E 18.40 si nu am mancat mai nimic iar acum stomacul are nevoie de ceva de digerat.

Deschid frigiderul. Hmmm…ce frigider porno. Nu-i nimic pe nici un raft. Un carton de lapte imi zambeste din usa. Zuzu…ei merge. Imi sare in ochi termenul de valabilitate. E expirat de 2 zile. Arunc cutia. Bun, deci nu-i nimic de mancare. Avem 2 solutii rapide: Pizza (1 ora) sau shaworma (ma deplasez pana la shawormarie si o ridic in persoana).

Dupa o deliberare scurta ajutata de o moneda de 50 de bani (a iesit 50 bani de 2 ori – 2 din 3) shaworma a castigat. Ma urc in masina si ma oprest la shawormaria de la gara. De aici mi-a placut mie shaworma facuta de astia (comentariu post servire shaworma: nu-i cea mai buna…m-am inselat). Platesc apoi astept intrebarile shawormarilor
“Ketup, maioneza?”
Raspund “Da” la toate. Ce sens are sa nu iau ceva…deci cu de toate (vorba cantecului).

Shawormarul imi intinde punga cu mancare. O apoc de parca as lua flacara olimpica (nu se aude muzica celor de la Vanghelis cand iau punga, dar e bine si fara muzica). In masina dupa 10 metri nu se mai simte mirosul de odorizant. Toata masina e inundata de mirosul de lipie cu de toate.

Sacosa sta cuminte pe scaunul din drepata la loc de cinste. Opresc la semafor…64 de secunde de rosu. Imi e foame, cine face counterele astea? Pe banda 1, in dreptul meu e un autobuz albastru (iesenii stiu la ce ma refer). Ma simt privit…intorc capul. Vad o multime de ochi hulpavi care saliveaza la shaworma mea. De unde or fi stiind astia ca am shaworma in punga? Cred ca i-a dat gata mirosul. Cuprins de posesivitate, pun mana pe sacosa doar ca sa le arat ca e a mea. Simt cum tipul rotund cu fes vrea sa imi muste shaworma prin geamul de la autobuz asa ca iau sacosa de pe scaun si o mut in bratele mele. Gata gata…s-a facut verde…deci grasu’ isi linge buzele…

Demarez in tromba sperand sa il pierd pe tipul pofticios din autobuz. Reusesc…acum e toata doar a mea…

Cafeaua de sambata dimineata

Azi n-a sunat ceasul. Normal e sambata. M-a trezit lumina care intra in camera cu toata impotrivirea jaluzelelor. Ceasul de pe mana arata 9 si cateva minute. Trebuie sa sterg gustul de pasta de dinti intr-un fel…stiu! O cafea.
Desfac borcanul…gol (ma gandesc la Teoharie Coca Cozma – celebrul comentator – “e GOOOOOL!!!!!”). Bun…caut cafea acum ca un drogat care are nevoie de o doza sa isi opreasca tremuratul (ei bine…poate am exagerat).

Imi iau cheile de la masina…am nevoie de cafea…Drumul duce direct la Mac. Da’ de ce ne miscam asa de incet. E o coloana lunga de masini si afurisitul asta de semafor desi e verde nu ma ajuta deloc. Depasesc pe prima banda, imi fac loc printre 2 masini din alte judete. Acum depasesc pe dreapta (sunt 3 benzi si toata lumea foloseste doar una, nu-i vina mea).

Se vede sigla de la MCDonald’s. Super. Sunt aproape de cafea. Intru la drive-thru. Tipa care imi ia comanda si la care platesc are o voce pitigaiata. Deci tipa asta m-a trezit de tot, m-am abtinut cu greu sa nu izbucnesc in ras. Trebuie sa recunosti ca e greu sa te abtii daca esti somnoros.
“Cappuccino” spun.
Imi spune pretul, platesc, inaintez si imi iau sucul negru-maroniu. Beau.
Hmm…parca acum incepe altfel ziua. Ceasul arata deja 11:59, ziua a inceput de mult iar eu am pierdut dimineata din cauza cafelei…

La job

Ce e cel mai important pentru tine la locul de munca?

M-a intrebat cineva asta acum ceva timp…am auzit multe raspunsuri la intrebarea asta: banii, laptopul, masina de serviciu, “mie imi place sa lucrez cu oamenii”…ok, ok.
Poate ca sunt importante toate astea, poate ca fiecae gaseste bucuria in laptopul din fata lui sau in masina de serviciu in care isi petrece 6-7 ore din zi, altii poate chiar sunt atat de deschisi si le place sa lucreze cu oamenii…dar colegii? Oare nu trebuie sa iti placa colegii cu care lucrezi? Nu ei fac atmosfera din jurul tau in care tu deschizi laptopul in fiecare dimineata? Nu ei sunt aia care au aceasi fata ca si a ta, cu cearcane cautand pe bajbaite cana pe la ora 8.30 dimineata pentru ca le arde buza dupa o cafea si dupa o tigara (unii dintre ei)? Nu ei sunt aia care dimineata cand intra balbaie morocanos un “Buna dimineata!” ca si cum n-ar vrea sa fie acolo ci in pat la caldurica apasand pe snooze la mobil pentru inca 15 minute de somn?

Da…sunt de acord, sunt aceasi care pe la ora 12 rapusi de glicemia scazuta se cearta cu pasiune, dar na’ sunt si ei oameni. Sunt aceasi care dispar cate 1-2-3 ore la cate un meeting si se intorc cu frezele schimbate (nu de la coafor ci de la trasul de par de oftica).

Hmm…da, cred ca asta conteaza: colectivul. Sunt cei cu care iti petreci mult timp din zi, deci sunt lucruri mai importante decat banii. Si chiar daca vre-un manager de “suckess” le spune resurse ei o sa conteze cel mai mult mereu (BTW, daca mai auziti vre-un manager din asta folosind asa un termen, trimiteti-l sa citeasca, managementul nou se bazeaza pe individ ca entitate, acum resurse sunt obiectele).

Da e dimineata si mai bine bem o cafea, cineva?

Revenire

N-am mai scris de mult, am neglijat asta si imi pare rau. Stau intins pe pat cu laptopul in brate si astept sa cad in starea aia de depresie si sa scriu un post trist…nu, azi nu. Atunci poate ceva comic…nu, nici asta.
Simt frigul de afara prin geamul deschis. Se aud masini care strica linistea rece a noptii cu esapamentele lor lipsite de muzica. Cand s-a facut Octombrie? Iar ne plimbam zgribuliti prin zgomotul orasului…mi-am amintit de o poezie a lui Toparceanu…

Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint în valuri
Si cânta-a dragoste cocosii.

Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior când scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe dupa zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile…

Întârziata fara vreme
Se plimba Toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Si cum abia pluteste-n mers
Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza, -

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara…

Octombrie
George Toparceanu

Pluton

Astept primavara:
vreau sa fiu dus de un pluton suav
la primul zid si împuscat cu muguri
si cand voi muri sa-mi inflorească toate ranile,
sa vina toate albinele la ranile mele
si sa ma transporte pe aripi
catre taramul de polen unde merita sa ajung
cu flori cu tot, cu tristete cu tot,
cu primavara cu tot,
acum si-n veacul vecilor.

Pluton
Adrian Paunescu

Cateodata ma gandesc departe

Câteodată mă gândesc departe, pe lângă clădiri părăsite şi e spre seară; clădirile
încă mai sunt bune, dar o stăpânire necunoscută le face părăsite; sunt poate pentru cei
care iubesc.
Şi nimeni nu poate înţelege tăcerea lucrurilor…
Când mă întorc în oraş, noaptea, până târziu, lăutarii cântă jalnici prin crâşme şi
bieţii oamenii mănâncă şi beau pentru uitarea necazurilor; un pas şi realitatea nu vrea să
ştie de poezie.
Cât de străin mă simt când aprind lampa, în tăcerea odăii care nu spune decât că
este şi moarte.
Dacă aş putea scrie ceva în noaptea asta ar fi o filosofie, religioasă, cu cântec de
biserică, cu rugăciuni care au fost primite în cer, după atâta întrebare asupra celor fără de
început şi fără sfârşit…

Cateodata ma gandesc departe
George Bacovia